REGULAMENTUL DE PARTICIPARE ÎN CADRUL PROMOȚIEI
''O TOAMNĂ PUTERNICĂ”
- Prevederi generale
- Prezentul Regulament (denumit în continuare Regulamentul) definește regulile de funcționare și condițiile de acordare a premiilor pentru participarea la campania promoțională intitulată „O TOAMNĂ PUTERNICĂ”, (denumită în continuare Programul) privind achiziționarea de produse selectate marca Milwaukee (seturi complete), incluse în Program, menționat în punctul III alin. 1 din Regulament (denumite în continuare Produsul sau, respectiv Produsele), pregătit pentru: (i) persoane fizice cu vârsta peste 18 ani care desfășoară activități economice; (ii) persoane juridice; (iii) unități organizatorice fără personalitate juridică – care desfășoară activități comerciale înregistrate pe teritoriul României, care achiziționează Produse în scopuri care nu au legătură cu revânzarea lor ulterioară.
- Organizatorul Programului este Techtronic Industries Eastern Europe, societate cu răspundere limitată, cu sediul social în Varșovia (02-146), ul. Komitetu Obrony Robotników 45A, înscrisă în registrul antreprenorilor din Registrul Național Judiciar de catre Tribunalul Raional pentru capitala Varșovia din Varsovia, Secția a 13-a Comercială a Registrului Național Judiciar, sub numărul KRS 0000215064, CUI 534-22-72-218, REGON: 015780638, cu un capital social de 350.050,00 PLN (denumită în continuare „Organizator”).
- Organizatorul a însărcinat implementarea și coordonarea Programului către LOOK AD Buczyk Spółka komandytowa, cu sediul social în Poznań (60-319), pe strada Ptasia 10, înscrisă în registrul antreprenorilor din Registrul Național Judiciar de catre Tribunalul Raional Poznań – Nowe Miasto și Wilda din Poznań, Secția a 8-a Comercială a Registrului Național Judiciar, sub numărul KRS 0000501152, CUI 7792420499 (denumită în continuare „Coordonator”). Responsabilitățile Coordonatorului includ, în special, managementul operațional al Programului, inclusiv verificarea respectării cerințelor de participare, implementarea procesului de acordare și distribuire a Premiilor, comunicarea cu participanții la Program și gestionarea Înscrierilor, inclusiv a reclamațiilor și solicitărilor.
- Programul se desfășoară prin intermediul Platformei disponibile la adresa: www.ro.milwaukeetool.eu/autumn-2026 (denumită în continuare Platforma) și se aplică numai Produselor selectate care pot fi achiziționate de la distribuitorii autorizați participanți la Program, care vând în magazin și online, așa cum se indică în Anexa nr. 2 la Regulament (denumite în continuare Magazine).
- Programul este implementat pe teritoriul României în perioada 01 octombrie 2026 – 6 decembrie 2026 sau până la epuizarea Fondului de Premii menționat în punctul III, alin. 5 din Regulament (denumită în continuare Perioada Programului). Organizatorul își rezervă dreptul de a încheia automat Programul, înainte de termen, dacă Fondul de Premii se epuizează, iar informațiile despre încetarea Programului din acest motiv vor fi publicate pe Platformă.
- Organizatorul deține drepturi exclusive de autor și drepturi de proprietate intelectuală asupra Programului, inclusiv, în ceea ce priveste denumirea programului, structura, conținutul, materialele promoționale și Platforma utilizată pentru implementarea Programului.
- Programul a fost creat pentru a sprijini vânzarea Produselor Organizatorului, pentru a construi relații pe termen lung bazate pe loialitate și angajament în cooperare cu Organizatorul, precum și pentru a consolida imaginea pozitivă a acestuia ca partener de afaceri atractiv și de încredere. Programul prevede posibilitatea obținerii Premiilor menționate în punctul III, alin. 1 din Regulament, în legătură cu achiziționarea de Produse în termenii și condițiile specificate în Regulament.
- Organizatorul este promitentul premiului în sensul articolului 919 din Codul Civil.
- Participarea la acest Program este condiționată de acceptarea termenilor și condițiilor de participare specificate în prezentul Regulament.
- Participantul are dreptul să-și înregistreze doar propria participare la Program și nu se poate înregistra în numele altor participanți sau în beneficiul altor participanți.
- Furnizarea datelor necesare pentru participarea la Program, inclusiv a datelor cu caracter personal, este o condiție necesară pentru participarea la Program.
- Participantul este obligat să respecte termenii și condițiile specificate în Program.
- Organizarea și desfășurarea corespunzătoare a Programului este supravegheatăde un comitet numit de Organizator, care funcționează în conformitate cu prevederile Regulamentului și este format din reprezentanți ai Organizatorului și ai Coordonatorului (denumit în continuare Comitetul).
- Participanți și Reguli de aderare la Program
- Participarea la Program este voluntară.
- Participanții la Program pot fi exclusiv persoane juridice care desfășoară activități comerciale și sunt înregistrate fiscal în România și dețin un cod unic de înregistrare (CUI/CIF), fiind excluse persoanele fizice și orice alte entități care nu acționează în calitate de companii B2B sau care achiziționează Produse în scop de revânzare (denumite în continuare: Participanți sau, individual, Participant).
- Următoarele persoane sunt excluse de la participarea la Program:
- angajații Organizatorului și ai Coordonatorului, precum și membrii familiei apropiate acestora. Membrii familiei apropiate menționați mai sus includ: soți/soții, ascendenți, descendenți, frați/surori și persoane aflate într-o relație adoptivă;
- angajați, asociați permanenți, vânzători și proprietari de Magazine;
- entități care achiziționează Produse pentru revânzare (redistribuire).
- Condiția de participare la Program este:
- achiziționarea Produselor în Magazin în perioada 01 octombrie 2026 – 30 noiembrie 2026 (denumită în continuare: Perioadă de Vânzări Promoționale) pentru suma minima de comandă specificată la punctul III alin. 2 din Regulament (denumită în continuare Achiziția);
- apoi, în Perioada Programului adică până la 6 decembrie 2026, depun o Cerere de participare la Program, timp în care Participantul este obligat să își creeze un cont pe Platformă și să înregistreze bonul fiscal sau factura fiscală care confirmă Achiziționarea Produselor (denumită în continuare: Dovada Achiziției), utilizând formularul care va fi disponibil pe Platformă (denumită în continuare Cerere).
- Cererea trebuie să includă:
- CUI-ul Participantului;
- adresa de e-mail;
- numărul de telefon;
- prenumele și numele aplicantului;
- o fotografie sau o scanare a Dovezii de Achiziție a Produsului care conține CUI-ul Participantului;
- confirmarea faptului că Participantul a citit Regulamentul Programului și clauza privind prelucrarea datelor cu caracter personal în legătură cu Programul;
- indicarea modelelor de fierăstrău cu lanț, acumulatoriși încărcător incluse în Setul Promoțional din Dovada Achiziției.
- După trimiterea Cererii de Înscriere, Participantul va primi informare despre acceptarea Înscrierii pentru verificare sub forma unui mesaj afișat pe Site. Informația despre acceptarea Cererii pentru verificare sunt trimise și la adresa de e-mail și prin SMS furnizate la trimiterea Cererii.
- Cererile de înscriere care nu îndeplinesc cerințele Regulamentului sunt invalide și nu dau dreptul Participantului de a primi un Premiu.
- Dovada Achiziției poate fi un bon fiscal, un bon fiscal cu CUIsau o factură fiscală și trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiții:
-
b) să confirme achiziționarea Produselor în conformitate cu prevederile Regulamentului;
c) să conțină denumirea (tipul) Produsului, adică o denumire sub forma unui cuvânt, abreviere sau altă descriere care permite afirmarea clară că achiziția se referă la Produs;
d) să fie autentică, adică să nu fie contrafăcută sau falsificată și să fi fost emisă de Magazin în calitate de distribuitor autorizat al Produselor, care vinde Produse în Perioada de Vânzări Promoționale;
e) să fie lizibilă și completă, nedeteriorată într-un mod care ar putea ridica îndoieli cu privire la autenticitatea sa sau la tranzacția încheiată (nu este tăiată, ruptă, pătată sau prinsă cu alte documente);
f) la momentul Înscrierii, Participantul a plătit prețul pentru Produsele indicate pe Dovada Achiziției.
-
- Comitetul are dreptul de a verifica autenticitatea Dovezilor de Achiziție și de a solicita documente și declarații suplimentare necesare pentru eliberarea Premiului, cum ar fi confirmarea plății pentru Produsele Promoționale. Dovezile de Achiziție trebuie păstrate intacte, lizibile și sa permita verificarea autenticității și a datelor conținute în acestea.
- În cazul în care Comitetul stabilește că Dovada de Achiziție nu îndeplinește cerințele Regulamentului, Participantul poate fi exclus din Program. Verificarea poate avea loc de la prima Înregistrare până la 60 de zile de la sfârșitul Perioadei Programului. Participanții sunt obligați să păstreze Dovezile de Achiziție până la această dată.
- În cazul în care Comitetul solicită depunerea de documente suplimentare sau declarații care confirmă îndeplinirea cerințelor de participare la Program, Participantul trebuie să le furnizeze în termen de:
- 3 zile lucrătoare dacă documentele sunt trimise în forma electronică sau personal;
- 7 zile lucrătoare dacă originalele trebuie trimise prin poștă sau curier la adresa Coordonatorului: ul. Ptasia 10, 60-319 Poznań;
- 7 zile lucrătoare pentru trimiterea de copii sau scanări ale documentelor la adresa de e-mail: [email protected]
- Solicitarea de suplimentare a documentației poate fi transmisă prin e-mail sau la numărul de telefon furnizat în timpul depunerii Înscrierii.
- Comitetul este autorizat să facă excluderi din Programul de Cereri de Înscriere și să-i excludă pe Participanți dacă:
- Cererile au fost depuse utilizând software, scripturi, boți sau alte instrumente care vizează, în special, depunerea automată, inregistrari de conturi în masă, interferenta cu mecanismele de operare ale Platformei sau ocolirea măsurilor de securitate IT;
- Cererile au fost trimise utilizând activități care implică manipularea datelor de identificare, tehnice sau tranzacționale, inclusiv, în special, în scopul ocolirii limitelor, condițiilor sau restricțiilor stabilite în Regulament;
- Participantul întreprinde activități care vizează eludarea, perturbarea sau abuzul de regulile Programului, indiferent dacă aceste activități au ca rezultat trimiterea uneia sau mai multor Înscrieri;
- Participantul încalcă prevederile Regulamentului sau influențează Programul într-un mod contrar scopului său, principiilor de corectitudine, decență sau în orice alt mod neautorizat.
- Excluderea menționată mai sus se poate aplica unei singure Cereri sau întregii participări a Participantului la Program Participantul este obligat să păstreze Dovada Achiziției până la primirea Premiului și să o prezinte la cererea Organizatorului sau Coordonatorului.
- Regulile Programului
- Programul se aplică Produselor selectate disponibile în oferta Magazinelor în Perioada de Vânzări Promoționale din categoria Utilaje pentru grădină (OPE) de pe platforma de acumulatori M18™, precum și acumulatorilor M18™ FORGE™și încărcătoarelor din sistemul M18™, a căror listă este inclusă în Anexa nr. 1 la Regulament. Doar Produsele indicate în Anexa nr. 1 la Regulament iau parte la Program.
- Programul permite Participanților care au îndeplinit condițiile specificate în Regulament, să achiziționeze doi acumulatori M18™ FORGE™ 8,0 Ah, constituind împreună un singur premiu, în valoare brută de 2,00 Lei per fiecare acumulator (denumite în continuare: Premiul sau respectiv Premiile), cu condiția ca Produsele să fie achiziționate pentru suma minimă a comenzii indicată în tabelul de mai jos și Cererea să fie trimisă cu succes. Organizatorul își rezervă dreptul de a limita numărul maxim de Premii (denumite în continuare: Fondul de Premii) după cum urmează:
- Prin Setul Promoțional se înțelege achiziția combinată, bazată pe o singură Dovadă de Achiziție: (i) un fierăstrău cu lanț din categoria utilaje pentru grădină (OPE) de pe platforma de acumulatori M18™, (ii) cel puțin doi acumulatori din sistemul M18™ FORGE™ și (iii) cel puțin un încărcător din sistemul M18™. Achiziționarea Setului Promoțional constituie condiția pentru obținerea Premiului.
|
SKU premiu
|
Denumirea premiului
|
Valoarea brută LEI
|
|
4932492131
|
Acumulator M18™ FORGE™ 8.0 Ah (2 bucăți care constituie un Premiu)
|
2 974,18
|
- Fondul de Premii prevăzut de Organizator în Program este în total 72 (cu litere: șaptezeci și două) de Premii.
- Organizatorul își rezervă dreptul de a mări Fondul de Premii din cadrul Programului, iar anunțul privind modificarea Fondului de Premii va fi afișat pe Platformă cu cel puțin trei (3) zile înainte.
- Odată ce întreg Fondul de Premii este epuizat, Programul se va încheia automat, iar Participanții nu vor mai putea revendica Premii sau trimite Cereri de înscriere. Dacă numărul de Premii individuale din cadrul Programului este epuizat, eligibilitatea pentru Premiul respectiv va înceta, iar Programul se va încheia automat în ceea ce privește posibilitatea de a primi Premiul respectiv. Informații despre epuizarea Premiilor disponibile pentru fiecare Produs vor fi puse la dispoziție pe Platformă.
- Fiecare Cerere poate fi trimisă doar cu o singură Dovadă de Achiziție și dă dreptul de a primi un Premiu care cuprinde doi acumulatori. Premiile nu pot fi însumate sau acumulate în cadrul unei singure Cereri de înscriere.
- Aceeași Dovadă de Achiziție poate fi utilizată doar pentru o singură Cerere, indiferent de numărul de Seturi Promoționale acoperite de această Dovada de Achiziție.
- Un Participant poate primi maximum trei Premii, care includ șase acumulatori, indiferent de numărul de achiziții sau de Cererii efectuate. Această limită se calculează separat pentru fiecare Cod de Identificare Fiscală (CUI).
- Premiile și dreptul la Premiu nu pot fi transferate către un alt Participant.
- Participantul nu are dreptul sau pretenția de a primi echivalentul Premiului și nici de a schimba Premiul cu alte bunuri sau servicii.
- Toate sumele menționate în regulament sunt sume brute.
- Distribuirea Premiilor
- Premiile vor fi acordate în ordinea primirii Înscrierilor - până la epuizarea Fondului de Premii alocat unui anumit Produs în cadrul Programului. Premiul va fi acordat Participanților care îndeplinesc primii condițiile Programului.
- Coordonatorul va verifica Înscrierea în termen de 14 zile lucrătoare de la primirea acesteia pe serverul Platformei. Participantul va fi informat despre începerea procedurii de verificare printr-un e-mail trimis la adresa de e-mail furnizată în Înscriere, împreună cu un mesaj despre starea verificării și totodată printr-un SMS trimis la numărul indicat în Înscriere.
- După verificare, în conformitate cu alin. 2 de mai sus, Coordonatorul poate efectua verificări suplimentare pentru a determina dacă Participantul îndeplinește condițiile specificate în Regulament.
- Dacă Participantul îndeplinește condițiile descrise în Regulament și Fondul de Premii nu a fost epuizat, va primi un cod alfanumeric (token) care îi dă dreptul să ridice Premiul, trimis prin mesajul SMS la numărul furnizat în Înscriere, după finalizarea cu succes a verificării.
- Premiul va fi vândut la prețul de 2,00 LEI brut pentru fiecare acumulator care intră în componența acestuia, adică pentru suma totală de 4,00 LEI brut, prin intermediul Magazinului de unde au fost achiziționate Produsele. Ridicarea Premiului este obligatorie numai la locația fizică a Magazinului respectiv. Orice abatere de la această regulă poate fi permisă numai la discreția Magazinului. Dacă Participantul întâmpină dificultăți la achiziționarea și ridicarea Premiului dintr-un anumit Magazin, acesta trebuie să contacteze Coordonatorul pentru a stabili o metodă și o locație alternativă pentru ridicarea Premiului. Condiția pentru eliberarea Premiului în Magazin este ca Participantul să plătească 4,00 LEI brut pentru fiecare Premiu, pentru care va primi un bon fiscal sau o factură. Participantul este obligat să ridice Premiul în termen de 28 de zile de la primirea tokenului prin SMS. După finalizarea acestui termen, tokenul poate expira și nu va mai fi valabil pentru ridicare.
- Toate Premiile acordate în cadrul Programului vor fi eliberate cel târziu la 4 aprilie 2027.
- Dacă Premiul nu poate fi livrat prin Magazin din motive imputabile Organizatorului sau Magazinului, Organizatorul își rezervă dreptul de a expedia direct Premiul la adresa furnizată de Participant.
- Dacă în Cererea de înscriere este furnizată o adresă de e-mail sau un număr de telefon incorect, Participantul pierde dreptul la Premiu.
- Organizatorul nu este responsabil pentru incapacitatea de a livra Premiul din motive imputabile Participantului, în special dacă sunt furnizate date de contact incorecte sau Premiul nu poate fi ridicat de la Magazin. În astfel de circumstanțe, Organizatorul va încerca să contacteze Participantul pentru a facilita ridicarea Premiului. Dacă, în ciuda acestui fapt, contactarea sau livrarea Premiului nu este posibilă, Participantul își poate pierde dreptul la Premiu.
- În cazul în care Participantul returnează toate sau o parte din Produsele achiziționate din Magazin în baza cărora a fost acordat Premiul, iar valoarea Produselor reținute după returnare scade sub pragurile indicate în punctul III, alin. 1 din Regulament, Participantul pierde dreptul la Premiu. Într-un astfel de caz, Participantul este obligat să returneze imediat Premiul acordat în stare nedeteriorată, în termen de maximum 7 zile de la data returnării Produsului.
- În cazul în care returnarea Premiului în natură nu este posibilă (de exemplu, din cauza uzurii, deteriorării, pierderii sau vânzării ulterioare), Participantul este obligat să returneze contravaloarea Premiului pentru fiecare Premiu acordat - în termen de 7 zile de la data returnării Produsului. Contravaloarea fiecărui Premiu este indicată în tabelul de mai jos:
|
SKU premiu
|
Denumirea premiului
|
Valoarea brută LEI
|
|
4932492131
|
Acumulator M18™ FORGE™ 8.0 Ah (2 bucăți care constituie un Premiu)
|
2 974,18
|
- După primirea Premiului, Organizatorul poate trimite Participantului o confirmare a primirii Premiului prin SMS sau e-mail.
- Organizatorul poate, opțional, să trimită Participantului o reamintire a opțiunii de valorificare a token-ului prin SMS sau e-mail. Această reamintire poate fi trimisă o singură dată, în special după o lună de la data acordării Premiului sau la jumătatea perioadei de valabilitate a token-ului.
- Organizatorul își rezervă dreptul de a informa Participanții prin SMS sau e-mail despre disponibilitatea Fondului de Premii rămas sau despre oportunități suplimentare de participare la Program, cu condiția ca acest lucru să fie în conformitate cu prevederile Regulamentului.
- Comunicările la care se face referire în această secțiune au scop informativ și sunt legate de implementarea Programului. Acestea nu constituie o ofertă comercială sau publicitate în sensul unor regulamente separate, cu excepția cazului în care reglementările legale specifică altfel.
- Impozitare
Programul se desfășoară în conformitate cu legislația aplicabilă, inclusiv cu legislația fiscală.
- Protecția datelor cu caracter personal
- Operatorul datelor cu caracter personal ale Participantilor este Techtronic Industries Eastern Europe, societate cu răspundere limitată cu sediul social în Varșovia (02-146) la adresa ul. Komitetu Obrony Robotników 45A, înregistrată în Registrul Antreprenorilor din Registrul Național Judiciar de catre Tribunalul Raional pentru capitala Varșovia, din Varșovia, Secția Comercială a 13-a a Registrului Național Judiciar, sub numărul KRS 0000215064, NIP/CUI 534-22-72-218, REGON: 015780638, cu un capital social de 350.050,00 PLN (denumită în continuare: Operator).
- Operatorul prelucrează următoarele date cu caracter personal ale Participantului:
- CUI-ul Participantului;
- adresa de e-mail;
- numărul de telefon mobil;
- prenumele și numele solicitantului;
- o fotografie sau o scanare a Dovezii de Achiziție a Produsului care conține CUI-ul Participantului;
- Informație despre premiul selectat;
- Date rezultate din cererile/întrebările primite.
- Furnizarea datelor cu caracter personal de către Participant este voluntară, dar necesară pentru aderarea la Program.
- Datele cu caracter personal vor fi prelucrate de Operator în conformitate cu prezentul Regulament și cu reglementările general aplicabile (inclusiv, în special, Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE – Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR):
- în scopul pregătirii și implementării Programului, inclusiv comunicarea în legătură cu Programul, gestionarea solicitărilor și reclamațiilor – în temeiul articolului 6 alin. 1 litera f) din GDPR, adică in interesul legitim al Operatorului de date, care este Realizarea Programului, ce are ca scop creșterea vânzărilor de Produse, dezvoltarea loialitatii și angajarea in cooperarea cu Organizatorul, precum și consolidarea imaginii acestuia ca partener de afaceri atractiv;
- îndeplinirea obligației care decurge din promisiunea Premiului în conformitate cu articolul 919 din Codul Civil și comunicarea cu Participantul - în temeiul articolului 6 alin. 1 litera f) din GDPR, și anume interesul legitim al operatorului, care este îndeplinirea obligației de a acorda Premiul;
- îndeplinirea obligațiilor fiscale – în conformitate cu articolul 6, alin. 1, litera c) din GDPR;
- urmărirea sau obținerea revendicarilor – în conformitate cu articolul 6, alin. 1, litera f) din GDPR, adică interesul legitim al operatorului;
- Datele cu caracter personal ale Participantilor în legătură cu implementarea Programului vor fi prelucrate pe durata Programului și apoi până la expirarea obligației fiscale și a revendicarilor legate de Program.
- 5. Datele cu caracter personal pot fi transferate furnizorilor noștri de servicii (adică Coordonatorul, furnizorii de servicii IT, companiile de curierat, agențiile și contabilii) care operează în tarile Spațiului Economic European si inafara („SEE”), printre altele, inclusiv, in Statele Unite. Pentru a ne asigura că aceste entități asigură securitatea și integritatea datelor cu caracter personal, am încheiat acorduri adecvate. Legile privind protecția datelor se pot aplica, dar nu este obligatoriu, în jurisdicții din afara SEE sau pot să nu fie la fel de stricte ca cele din SEE. Toate aceste transferuri vor fi efectuate printr-un mecanism aprobat de transfer transfrontalier de date, clauze standard de protecție a datelor sau certificări de tipul Scutul de Confidentialitate. Puteți solicita o copie a mecanismelor actuale de transfer de date, contactând TTI la adresa [email protected].
- În cazurile și în termenii specificați în regulament, Participantul are dreptul de a se opune prelucrării datelor sale cu caracter personal.
- În cazurile și în termenii specificați în regulament, Participantul are dreptul de a solicita Operatorului accesul la datele sale cu caracter personal, ștergerea sau restricționarea prelucrării.
- Participantul are dreptul de a depune o plângere la autoritatea de supraveghere - Președintele Oficiului pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.
- Dacă aveți întrebări sau doriți să vă exercitați drepturile care revin Participantului, vă rugăm să contactați Inspectorul Operatorului responsabil cu Protecția Datelor: [email protected].
VII. Răspundere
- Participantul este de acord să utilizeze Platforma dedicată Programului într-un mod conform cu utilizarea preconizată, legislația aplicabilă și practicile acceptate. Orice altă utilizare a Platformei este interzisă.
- Numele Platformei, conceptul acesteia, designul grafic, software-ul și baza de date sunt supuse protecției legale.
- Orice imprimare, copiere sau altă utilizare a materialelor de pe Platformă poate fi efectuată numai în scopuri necomerciale și pentru uz personal.
- Organizatorul nu garantează funcționarea Platformei. Organizatorul va depune toate eforturile pentru a asigura funcționarea corectă și neîntreruptă a Platformei. În caz de defecțiune tehnică, Organizatorul va depune toate eforturile pentru a minimiza pe cât posibil efectele negative ale incidentului.
- Organizatorul își rezervă dreptul la pauze tehnice periodice pentru a minimiza risculdefecțiunilor tehnice. Organizatorul se angajează să se asigure că pauzele tehnice sunt cât mai putin incomode pentru Participanți. În acest scop, acestea sunt programate pentru orele de noapte, ori de câte ori este posibil.
- Organizatorul nu este responsabil pentru defecțiunile tehnice sau alte întreruperi în funcționarea Platformei, cauzate de forță majoră, defecțiuni ale echipamentelor, acțiunile Participantului sau interferențe ale unor terțe părți. În cazul unei defecțiuni tehnice, Organizatorul nu este responsabil pentru nicio pierdere sau profit ratat rezultat din inoperabilitatea Platformei.
- Participantul este singurul responsabil pentru propriile acțiuni legate de utilizarea Platformei.
- Organizatorul va depune toate eforturile pentru a asigura buna funcționare a Programului.
- Organizatorul nu este responsabil pentru incapacitatea de a ridica Premiul din motive imputabile Participantului.
- Organizatorul nu este responsabil pentru nicio acțiune incorectă efectuată de Participant, inclusiv înregistrări în Program trimise incorect sau realizări furnizate incorect sau alte date care îi dau dreptul la un Premiu.
- Organizatorul nu este responsabil pentru nicio problemă legată de funcționarea Programului, dacă aceasta apare din cauza unor evenimente de forță majoră.
VIII. Contact
- Participantul are acces asigurat la Coordonatorul de Program din partea Organizatorului.
- Persoana de contact din partea Coordonatorului este Jakub Frąckowiak, adresa de e-mail: [email protected]
- Organizatorul poate contacta Participanții prin trimiterea de mesaje legate de funcționarea Programului la adresa de e-mail sau numărul de telefon furnizate de aceștia, sau apelând numărul de telefon furnizat.
IX. Procedură de reclamație
- Participanții pot depune reclamații cu privire la modul de desfășurare a Programului prin scrisoare recomandată sau electronic în timpul desfasurarii Programului, precum și în termen de până la 31 ianuarie 2027. Reclamațiile trebuie depuse la adresa Organizatorului cu mențiunea „Reclamație”.
- Fiecare reclamație trebuie să includă: prenumele și numele sau compania precum și adresa de e-mail, adresa exactă a Participantului, ca și o descriere detaliată și motivul reclamației.
- Reclamațiile vor fi examinate de Organizator în termen de 14 zile de la primirea lor de către Organizator.
- Participantul care depune reclamația va fi notificat cu privire la examinarea reclamației electronic, printr-un mesaj trimis la adresa de e-mail furnizată în reclamație, în termen de cel mult 7 zile de la data la care Organizatorul examinează reclamația.
X. Dispoziții finale
În aspectele care nu sunt acoperite de prezentul Regulament, se aplică prevederile Codului Civil și alte prevederi relevante ale legislației poloneze.2. Prezentul este disponibil pe Platformă, unde va fi pus la dispoziția tuturor Participanților interesați pentru consultare personală pe durata Programului.
Regulile de desfășurare a Programului sunt definite exclusiv de prezentul Regulament. Toate materialele promoționale și publicitare au doar scop informativ.
Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica prezentul Regulament în orice moment, cu condiția ca acest lucru să nu afecteze negativ termenii de participare la Program pentru Participanții care și-au trimis Înscrierea înainte de data modificării. În special, orice modificare a Regulamentului nu trebuie să afecteze negativ dreptul de a obține Premii și nu o sa încalce drepturile dobândite de Participanți în temeiul Regulamentului existent. Notificarea privind modificarea regulamentului va fi anunțată prin intermediul Platformei în timp util.
Următoarele anexe la Regulament constituie parte integrantă a acestuia:
a) Anexa nr. 1 – Lista Produselor Participante la Program;
b) Anexa nr. 2 – Lista Magazinelor Participante la Program.
Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica prezentul Regulament, inclusiv conținutul Anexelor 1-2, în orice moment din motive întemeiate, în special în caz de retragere a Produselor din ofertă, probleme legate de disponibilitatea acestora, încetare a colaborării cu Magazinul participant la Program sau necesitate de înlocuire a Produselor cu produse echivalente, dacă aceste modificări nu înrăutățesc condițiile de participare la Program pentru Participanții care au efectuat Înscrierea înainte de data intrării în vigoare a modificării Regulamentului. În special, modificarea Regulamentului nu poate afecta negativ dreptul de a obține Premii și nici nu poate încălca drepturile dobândite de Participanți în temeiul Regulamentului anterior. Informația privind modificarea Regulamentului va fi publicată prin intermediul Platformei cu o rezervă de timp adecvată, precum și va fi trimisă Participanților prin intermediul adreselor de e-mail indicate în Înscriere.